Break the Silence

Film fara sfarsit

Mi-am luat tusea seaca, nasul infundat si ceaiul cald si m-am dus la un film cu titlu lung si cu Nicholas Cage. A jucat bine si ma gandesc ca poate va fi nominalizat la un Oscar pentru rolul sau: un politist dependent de cocaina din cauza durerilor insuportabile de spate. In delirul sau, in care vede iguane, crocodili si isi obtine ilegal drogurile, prin mituire si abuz de putere, face dreptate in lume si isi rezolva problemele personale.

Precum un om beat care, chiar daca se impiedica in propriile picioare, arareori cade, asa e si cu locotenentul asta. Desi incalca legea, desi se drogheaza, falsifica probele, ameninta batrane, le-o trage consumatoarelor fitoase de droguri, isi pierde timpul si banii pe pariuri, fumeaza marijuana in fata arestatilor, ramane tot erou - prinde cativa dealeri importanti si razbuna moartea unei familii aproape nevinovate. Mai mult, are pe cap un tata alcoolic, o mama vitrega alcoolica si drogata, o iubita prostituata de lux si clientii acesteia, un caine si datoriile lui imense catre casa de pariuri.

Finalul e aproape fericit, Cage inoata in viata precum un peste fara vise. Povestea insa scartie pe alocuri, pe la o pipa si pe la o lingura de argint, dar are cateva personaje bune si bine jucate, dialoguri destul de reale. Sfarsitul insa e un pic cam nehotarat si iti da impresia ca scenaristul s-a blocat, s-a jucat de cateva ori cu cateva "the-end-uri" si pana la urma a ales unul, ca trebuia sa puna punct.

Off-topic: jumatate din oamenii veniti la film au plecat inainte de final. Nu stiu daca din cauza filmului sau se grabeau la ceva eveniment din mall, ca era mare vanzoleala prin zona. Sigur insa au plecat cativa idioti care s-au apucat sa rada de ritualul de inmormantare senegalez - o scena dramatica din film. Si cred ca erau aceiasi idioti care se inghesuiau la cumparat bilete la film (poti sa pui cate bariere, linii galbene, indicatoare, afise vrei, ca romanii astia tot nu se prind cum se sta la coada in mod civilizat si tot nu pricep pe unde se intra si pe unde se iese).

“What’s your name soldier?”/ “No trust, no deal” cu Tarantino

For the English version of this article, click here.

Mai tineti minte bancul acela cu Titanic si Bruce Willis? Ce s-ar fi intamplat daca Bruce Willis ar fi jucat in Titanic? Ar fi salvat vaporul si oamenii si … adio poveste si istorie. Cam asa e si cu filmul lui Tarantino – Inglourious Basterds – o poanta cu scene bune, filmata bine, cu actori cu roluri scurte si “esentiale”. Razboiul se termina cu un an mai repede si in stilul lui Tarantino si al filmelor americane in care binele infrange si razbunarea se realizeaza inainte de “the end”.

Mi-a placut, desi nu pot spune ca nu m-am simtit un pic prost razand la bancul lui Tarantino. Cum pot sa rad de cruzimile din al doilea razboi mondial? Si ma intrebam ce or fi simtit germanii, evreii, vazand filmul acesta? Si oare razbunarea “dinte pentru dinte” nu e de condamnat?

Razbunarea? Pana la urma si evreica moare, intr-un fel e pedepsita pentru planul diabolic. In ceea ce priveste, suferinta evreilor, primul capitol o trateaza cu respect si surprinde perfect esenta lucrurilor si cruzimea evenimentelor, iar apoi aceasta coarda nu mai este atinsa. Apoi, filmul nu vorbeste de nemti, ci de nazisti, si oricum nemtii sunt prezentati ca niste persoane extrem de educate, care cel putin vorbesc mai multe limbi decat americanii. Iar cu americanii e ironic, dar reda caricatural si bine implicarea lor in sfarsitul celui de al doilea razboi mondial cand au venit si au curatat “rahatul” din Europa.

De fapt, toate personajele sunt niste caricaturi. Brad Pitt? Joaca bine, a inteles ca e vorba de o gluma si face bine pe nebunul. Si vorbeste italiana extraordinar! (Sigur ca da.)

M-am dat un pic si pe net si m-am uitat la criticile primite de film si unii zic ca Tarantino este intr-o pasa proasta, ca filmul nu are actiune, ca rolurile sunt prea scurte, ca unele lucruri, cum ar fi accentul de sudist al lui Brad Pitt, sunt exagerate si artificiale, ca schimba istoria, ca actorii europeni au primit roluri mici, ca e crud fara rost, dar totusi nu pana la capat s.a.m.d. Eu zic ca a fost un banc bine construit si ca trebuie privit doar din aceasta perspectiva si atat. Relaxati-va si aveti incredere in Tarantino.

Cand minti cel mai bine? Atunci cand spui adevarul.

For the English version of this article, click here.

Nu sunt psiholog si nici nu am cautat vreodata sa inteleg cum inregistram lucruri in memorie si pe baza caror criterii inmagazinam amintirile. Dar am e explicatie, de fapt un rationament emotional.

Nu cred ca memoria noastra e selectiva, in sensul ca tinem minte doar lucrurile de care avem nevoie mai tarziu. Nu cred in asa ceva. Tinem minte doar adevarul si uitam miile de minciuni pe care le spunem, in care traim sau pe care le credem la un moment dat.

Stiti voi pe cineva care poate sa isi controleze memoria precum hardul unui calculator si sa stearga sau sa pastreze doar ceea ce vrea? Am o noua teorie nascuta in miez de noapte si intr-un moment in care mi-e sila de anumite lucruri, de oameni si prietenii. Iar nu pot dormi.

Eu cred ca inregistram si suntem capabili sa redam doar acele lucruri care spun adevarul despre noi, despre cine suntem noi. Si daca analizezi amintirile oamenilor iti dai seama cine sunt ei si cine si ce e cu adevarat important pentru ei.

Tinem minte momente pe care le-am trait intens si uitam penibilitatile si momentele in care am pretins ca suntem altcineva. Sau le tinem minte si pe acelea daca ceva ne-a marcat in acele momente, precum diferenta grotesca dintre ceea ce vroiam sa fim si ceea ce eram cu adevarat.

Eu imi aduc aminte conversatii intregi cu persoane la care tin foarte mult, dar nu tin minte nici ce mi-a spus cineva acum 5 minute, daca nu ma intereseaza. Si nici macar nu mai pun intrebari atunci cand nu ma intereseaza ceva. Adica opresc ciclul ce faci?-bine, tu?-bine la ce faci?-bine sau vrei un mar?-nu, multumesc, ca ma doare stomacul la vrei un mar?-nu. Si daca spun nu, nu mai insista. Accepta faptul ca mi-esti indiferent/indiferenta si nu mai astepta politeturi, ca nu le fac decat in mod exceptional.

Cel mai demoralizant e cand constati, intr-o relatie cu o valoare mai mare de zero, ca tu tii minte totul si celalalt nimic. Dar nimic. Nu din ce ai spus tu, ci din ce a spus el/ea. Oamenii care uita tot sunt oamenii goi pe dinauntru, care niciodata nu sunt ei, mai mult, care habar nu au cine sunt si traiesc constant intr-un fals prezent. De astia, mi-e sila.

VPT

For the English version of this article, click here.

Viitorul este mut.

Un cercetator american de 93 de ani construieste orasul viitorului. Si inca din anii ‘70. Jaque Fresco ii aseaza pe oamenii viitorului in cercuri, lanseaza avioane radiant, creeaza masini aerodinamice, genereaza energie prin chestii fotovoltaice, integreaza tehnologia in natura si ne deplaseaza in aparate de zbor VTOL (vertical take-off and landing). Mai mult, viseaza la gradini exuberante si la zone rezidentiale cu case izolate. Vrea sa inlocuiasca actualul sistem social. Si cica filmul Demolatorul, pe care eu nu l-am vazut, a pornit de la ideile sale. Centrul de cercetare si design al lui Jaque este in Florida, iar primul oras experimental ar putea sa fie construit undeva in America de Sud.

Curiosi? Despre viitorul mut, proiectul Venus aici: Beyond politics, poverty and war. Credeti ca oamenii viitorului vor accepta sa traiasca intr-un astfel de oras? Credeti ca acest proiect va reusi? Credeti ca merita sa se investeasca carute de bani intr-un astfel de proiect?

Prezentul e galagios.

Inchid geamul de la masina si ascult in continuare Snow Patrol. Nu pot sa il mai aud pe copilul care imi lipeste de geam un bilet in care imi spune povestea lui de cersetor. Cobor in centru in ritm de clanxoane, vorbesc la telefon in care urlu ca sa fiu auzita, in timp ce in dreapta mea, Mihai de 9 ani imi cere bani de mancare.

Ne plimbam linistiti pe trotuar, in ritm de week-end si de centru, in spatele nostru un copil plange isteric. Parintii se agita sa il calmeze. Inot pe spate, cu urechile in apa, ca sa potolesc zgomotul din jur si sa traiesc linistita prezentul. Pe o terasa izolata ascultam muzica franceza veche, in timp ce de la bar urla un dance-disco-house combination. Ma avant din nou in apa. De data asta, incerc sa inot spre fundul bazinului. De prea multa liniste nu pot respira. Revin, tanti de la autogara canta in microfonul – still anii ‘80 – ca microbuzele si autobuzele vor pleca spre… “la orele 7”, de langa jumatatea de trotuar pe care ea o numeste peron. Plec. Imi pun castile in urechi, ascult Kabaret – Patricia Kaas si citesc Zorro.

Trecutul e o tragedie comica.

Am vazut astazi Nunta Muta a lui Horatiu Malaele. Un prezent plin de vaduve si de lumanari si ruine. Un trecut comic, colorat, dar cu final tragic. Un film devenit mut din cauza regimului comunist, adica din cauza povestii, si nu din cauza unei tehnologii primitive.

Merita vazut.

Anti-Lars Von Trier

Iesind de la Antichrist, am spus cu voce tare si cu o oarecare furie rationala: Nu mai vreau sa vad niciun film de al lui. Si nici nu am sa mai merg la vreun film Von Trier. M-am pregatit psihic, am stiut ca va fi dur, dar nebunia regizorului, de data aceasta, a depasit limita.

Ca spectator m-am simtit agasata, fara vreun scop. Daca in celelalte filme ale lui, vazute de mine, vedeam unde vrea sa ma duca si de unde vroia sa ma faca sa ma intorc un alt om - cu sentimente mai multe, mai variate, cu limite si momente depasite - de data asta nu i-a mai mers cu mine. Refuz sa mai caut explicatii, sa inteleg mesajul filmului, imi accept limitele psihice si spun ca pentru mine e prea mult si fara sens.

Ii recunosc genialitatea ca regizor, pe care nu si-o pierde, dar refuz sa mai intru in lumea lui care devine din ce in ce mai nebuna, cu fiecare film, doar de dragul de a fi nebun.

Coming out from the theater (I've watched Antichrist, directed by Lars Von Trier), I said with some rational anger in my voice: Never. I don't want to see any of his movies. And I will keep my promise: I will never go to one of Von Trier's movies. Before going to Antichrist, I prepared myself, I knew it will be an emotionally hard movie (as all the others I've seen), but this time the director's madness went beyond any limit.

As a movie watcher I felt emotionally abused, for no reason. If in his other movies I knew that there was a reason for all the "shocks" received - I knew where the director wants me to go, what new feelings I should explore, and what limits I should break - this time he wasn't able to convince me of his other intentions beside madness. I refuse to look for explanations, reasons. I refuse to understand the movie's message. I accept my psychological limits and I say it's too much for me and it doesn't make sense.

I recognize Von Trier is a genius, and he remains a genius for me, but I refuse to enter in his world anymore, a world which is crazier than ever, only for the sake of being crazy.

Garapa

For the English version of this article, click here.

Apa fiarta cu zahar. Asta e hrana de fiecare zi a copiilor din satele sau suburbiile sarace din Brazilia. Nu m-a socat nimic din acest documentar - Garapa. Modul de viata, mentalitatea familiilor, preocuparile lor seamana perfect cu cele ale familiilor din Romania care traiesc in saracie.

Am invatat inca o data ca saracia este la fel peste tot in lume. Oamenilor le e foame, copiii sunt bolnavi, dezbracati, nu au parte de scoala. Adultii nu gasesc de munca, cu totii traiesc in case mizere, nu au apa, imbracaminte. Alcoolism, dependenta de tutun, boli venerice, hepatita, infractionalitate sunt doar cateva dintre problemele care se repeta comunitate cu comunitate.

Ce am invatat nou? Cu burtile lipite de spate, oamenii nu fac nicio legatura directa dintre situatia in care se afla si faptele lor. Sunt saraci si rabda foame pentru ca nu ploua, pentru ca Dumnezeu vrea (“God gives”), pentru ca nu sunt locuri de munca, pentru ca orasul este departe, pentru ca statul nu le da nimic, pentru ca nu au acte. Si au dreptate. Solutiile care i-ar putea scoate din saracie ii depasesc. Si de ce i-ar asculta pe altii? De ce ar crede in cei care ii condamna sau dispretuiesc?

Nu sunt educati, nu au avut modelele potrivite pe care sa le urmeze si de la care sa invete, nu au resursele si puterea necesara sa treaca peste barierele pe care le vad la tot pasul. Lumea se uita urat la ei si in urma cu mai putin de un secol unii doreau sa ii extermine de dragul speciei umane si al teoriilor adunate in “eugenics”.

Aduna frustrare sau se resemneaza sa manance cat de cat normal 12 zile din 30. Tac, inchid ochii si intorc spatele copilului care plange de durere de dinti, pentru ca nu au ce sa ii faca – bani de medicamente nu sunt, orasul e departe, doctorul costa. Nu e nimic de facut. O sa treaca. Copilul sa va lupta singur cu durerea, cu boala, cu foamea. Cei ce pierd aceste lupte mor si mor in jur de 16.000 pe zi in intreaga lume.

Imagine: Alexandre Lima

Trifoi cu patru foi rupte

For the English version of this article, click here.

Niciodata nu am spus-o cu voce tare, dar sunt o norocoasa. De obicei, tramvaiul pleaca din statie chiar in fata mea si ploua aproape de fiecare data cand ma imbrac in alb. Apoi, in momente unice, de maxima importanta sau prestanta, se intampla ceva minunat precum cazutul intr-o balega uriasa de vaca (nu e doar o metafora, chiar am cazut) sau datul cu nasul de asfalt - si pe asta am patit-o.

O parte din deciziile importante din viata mea le-am luat urmandu-mi acest noroc chior demonstrat mai sus. Adica, in momentele de cumpana, chiar am avut noroc. Si am urmat “semnele” care mi-au intarit deciziile, pe care poate le luasem deja, sau mi-au adus aminte cine sunt, unde ma duc, ce vreau, cum zambesc, cum privesc, cum glumesc/ironizez, cum gandesc si ce visez.

Acum aproximativ un an, am intalnit, pura coincidenta, in autobuzul New York-Philadelphia, cel mai interesant si destept barbat roman de pana atunci. In trei ore de calatorie, am vorbit ca si cum ne-am fi cunoscut de o viata. Fara intentie si fara urma de banuiala, Oscar din Tecuci angajat in Manhattan, mi-a intors viata pe dos si m-a adus in trei ore de calatorie acolo unde un psiholog bun m-ar fi adus in 2 ani de terapie de canapea. A fost prima mea vizita in New York, care a inceput cu un… accident de masina. Si accidentul ne-a tinut in loc, noroc ca am intarziat, ca sa intarziem si sa prindem ultimul autobuz in care aparea Oscar.

Dupa un an, recunosc un moment de mari intrebari care se tot intind, repeta, reformuleaza de ceva vreme si care culmineaza cu: merita sa mai traiesti in Romania asta unde “nimic nu mere bine, tati fura?”; esti fericit(a) in Romania? Raspunsurile sunt din ce in ce mai grele, chiar mai grele decat realitatea. Dar cum sunt o norocoasa, ieri am primit o palma (acum asta e doar o metafora).

Un punct de vedere la care nu m-am gandit nicio clipa: de fiecare data, cand eu ma plang de Romania, jignesc pe cineva pe care il respect pentru munca si ideile sale, pe acel om care se lupta in continuare sa schimbe tara asta in ceea ce ne-am dori noi toti sa fie. Il jignesc pe acel om care doarme putin si se plange si mai putin sau chiar deloc, munceste mult si care chiar a reusit sa schimbe lucruri si oameni in ultimii ani. Multumesc unui alt roman extrem de interesant si destept (si arogant, ca sa il citez), pe care l-am intalnit de curand. Mi-a adus aminte de cum gandeam acum doi ani si de “Emigratia-n fata-verso” si de atunci, surprinzator, Romania a evoluat. Deci, de ce ma plang? De un progres? Si nu, de data asta, nu am facut niciun accident, dar tot am avut un mic ghinion.

Bonus: Cum stiu ca am intalnit o persoana interesanta? Simplu: incep sa ma balbai, sa spun tampenii, sa inteleg tot mai putin din ceea ce imi spune, sa transform orice lucru interesant din viata mea in cea mai naspa experienta, sa ma impiedic, sa dau semne de blonda, sa umblu in balerini ca intr-o pereche de pantofi cu tocurile rupte, sa scap lucruri pe jos, sa fac ochii mari de incantare, sa raman muta de uimire si fara argumente. Si atunci stiu ca omul din fata mea e imprevizibil ca un film foarte bun si ca merita toata atentia mea.

Criza-n V(ant). Mugur vs. Joseph

Dati sfoara in tara, scrieti pe facebook, rulati pe twitter: Romania isi revine din criza. De ce? Cum? Simplu. La noi criza a fost (deja putem spune ca a fost) in forma de V. Cu alte cuvinte, am dat repede cu capul de fundul bazinului, dar ne ridicam la fel de repede la suprafata. Si pana la sfarsitul anului o sa iesim pe plus.

Intre timp, tari mai mari, mai tari, lideri globali inoata fara aer pe fundul negru al oceanului financiar. Faliment dupa faliment, ultimul s-a produs in raiul din Florida. In tarile astea, in general "unite", oamenii (ghinion! a trecut pisica neagra!) traiesc o criza de lunga durata. Si criza lor nu ne ajunge pe noi. Nu, nu... noi il avem pe Mugur - un specialist plin de optimism - si un guvern si o piata financiara cum rar mai gasesti. Masurile anti-criza au fost rapide, bine gandite si am avut bani pusi la ciorap.

Numai ca un laureat nobel in economie si specialist cu experienta, clar-vazator al crizei (un Joseph), spune ca criza va fi de luuunga durata si nu numai in tarile alea unite. Si clar, dar foarte clar si limpede nu e in forma de V. Dar din politete, cu mult tact si cu un zambet fortat, ne spune noua romanilor si altor oameni din economii slab dezvoltate ca poate-poate nu ne va fi asa de greu, cum economia noastra era deja destul de aproape de fundul bazinului. Adica n-am cazut de sus. Incurajator.

Revolutie sau tacere democratica?

For the English version of this article, click here

Daca maine creierul vostru ar organiza alegeri ce ati vota?

a) Sa vorbesc  si sa nu ma gandesc la NIMIC

b) Sa ma gandesc si sa nu vorbesc NIMIC

c) NIMIC

Tanjesc dupa discutii interesante care sa ma scoata din maruntisurile discutiilor despre pantofi cu nasturi. Ultimele idei extraordinare, puse in discursuri simple si inteligente, le-am auzit / impartasit in urma cu trei luni. Una dintre discutii, care a durat cateva ceasuri - mutate dintr-un restaurant intr-o cafenea si apoi pe strada - era despre cum sa ajuti oamenii care traiesc in saracie sau tari “in curs de dezvoltare” fara sa ii/le umilesti. A doua a fost un schimb de emailuri despre filmul The Curious Case of Benjamin Button. De atunci, nu imi aduc aminte nicio alta idee sau conversatie care sa imi zdruncine neuronii.

Ma simt ca un fumator care nu a mai fumat demult, iar atunci cand pune intre buze prima tigara tremura, scapa bricheta, se arde si tuseste inecandu-se cu extaz. Cand gasesc omul potrivit, cel cu care altadata aveam discutiile cele mai interesante, ma pierd si il pierd intre greseli de copil care invata sa vorbeasca.

In ultima saptamana insa mi-am hranit creierul cu discursuri de pe www.TED.com/talks. Ma uit la trei-patru discursuri in fiecare seara si apoi pot sa dorm linistita. Mi-am luat drogul care ma ajuta sa rezist o zi intreaga in discutii care, in mintea mea, se incheie intotdeauna cu “bla, bla, bla” sau sa tac gandind si regandind ideile care imi fac ochii sa sclipeasca a multumire.

Aici aveti unul din discursurile hranitoare, fara E-uri sau coloranti artificiali (a fost greu de ales unul cum toate pe care le-am vazut pana acum mi s-au parut foarte bune):

 

Despre Auschwitz si alte "calitati" umane

For the English version of this article click here

Cel mai bun mod de a te ascunde e sa fii prezent peste tot, dar totusi sa nu stai niciunde prea mult timp, incat sa fii recunoscut, cunoscut sau dat in vileag.

Am vazut aseara din nou The reader. (De o vreme, vad prea multe filme de mai multe ori, desi nu imi place acest lucru. Chiar aveam o "regula" sa nu pierd vremea cu cititul unei carti de doua ori sau cu vazutul unui film de mai multe ori). Nu s-a intamplat nimic diferit fata de prima vizionare. Nu radeti, ca stiu si eu ca nici "la reluare" nu se da gol. Ce vreau sa spun este ca am observat aceleasi lucruri, nimic nou. Asta e primul indiciu ca nu e neaparat un film extraordinar.

Totusi e un film greu, care se zbate intre moralitate, lege, iubire si drama si care nu te lasa sa iei o decizie finala unica. Daca ar fi sa sacrifici filmul de dragul fiecarui personaj, scenariul s-ar schimba pentru fiecare dintre personajele principale. Acest lucru este valabil pentru orice film, dar aici e mai evident decat in oricare altul vazut de mine pana acum si, ca si privitor, mi-am dorit sa am un singur unghi din care sa ma uit si sa judec stramb, pentru un oarecare confort emotional. Oricum, pana la urma am ales. Am lasat individul si legea deoparte si sustin moralitatea si binele comun.

Nu pot sa mint si sa ascund o oarecare admiratie care mi-a fost starnita si de film si de vizita mea din toamna de la Auschwitz: admiratie pentru calitatea muncii, pentru organizarea extraordinara a nemtilor si pentru indarjirea lor in urmarirea obiectivelor. Si daca stim atat de multe despre ceea ce s-a intamplat in lagare e posibil, in mare parte, datorita acestor "calitati". Pe de alta parte, ma sperie cum aceste "calitati" au fost folosite pentru eficienta industriei de omorat oameni.

Lectiile invatate si din acest film si din vizita din toamna sunt: viata nu poate fi privita in alb si negru (aceasta e in primul rand "reala" si de cele mai multe ori gri); supravietuirea multora, si a victimelor si a calailor, se datoreaza momentelor "roz" din viata - acelor momente tinute in cutiute pictate marunt si dosite departe de ochii tuturor celor din jurul tau. Nimeni nu e de incredere. "Victime" sau "calai" devin inamicii tai, doar pentru ca pretuiesc viata si "cutiuta" lor mai mult decat pe tine sau orice prietenie/relatie "profunda".

Si lagarele nu au facut decat sa scoata in evidenta aceste caracteristici ale fiintei umane mediocre. Acest tip de fiinta ar raspunde la intrebarea ofiterului SS-ist adresata judecatorului "tu ce ai fi facut in locul meu?": "la fel ca tine". Cati dintre noi pot sa spuna ca in conditii similare ar reactiona moral si nu s-ar supune autoritatii sau instinctelor de supravietuire? Cati dintre noi ar rezista instinctelor de supravietuire cand isi controleaza cu greu instincte/hormoni mult mai usor de controlat? Cati dintre noi ar rezista torturii fizice sau psihice? Cati dintre noi ar rezista presiunii autoritatii? Cati dintre noi ar rezista foamei? Cati dintre noi nu si-ar dori moartea? 10%? Ati fi printre cei 10%?

Ca sa citez un personaj din film, lagarele nu au fost universitati unde oamenii au invatat cum sa supravietuiasca. Din lagare nu iese nimic, spune victima, iar eu adaug ca totusi iese durerea care spala tot pe dinauntru si te lasa apoi gol.

M-am dus la Auschwitz din intamplare si multumita unei dragi prietene. Am intrat in lagar, seara tarziu. Ploua si trageam o geanta mica dupa mine prin balti. Mi s-a parut sinistru. Am dormit in fostele birouri SS-iste si mi-era groaza sa deschid geamul care dadea spre "baraci". Asta pana in prima zi, cand mi-am dat seama ca acolo e multa durere si ca studiam o masina de ucis oameni. Am vrut sa invat cum sa supravietuiesc si n-am reusit decat sa uit complet de mine si de cei dragi pentru trei zile. Lagarul e plin de povesti si durere. Nu pleci cu nimic mai mult. Tot nu stii cum sa supravietuiesti si tot nu stii cum ai fi reactionat in locul victimelor sau chiar al calailor.

Ce se intampla, doctore? (partea a doua)

For the English version of this article, click here.

"The talks may seem high-minded and maybe even irrelevant to the person in the street: nothing could be farther from the truth. This summit has to start to lay a creative map for the world ahead.

Past economic collapses have one particularly unfortunate consequence - they often end in conflict, in war. It would be welcome if this time, human beings could crack that model."

http://news.bbc.co.uk/2/hi/business/7907780.stm

Da, v-ati prins, este vorba despre viitorul summit-ul G20 din Londra, din 2 aprilie, cel pe care eu il astept inca de la articolul "What's up doc?". Atunci eram foarte revoltata ca cei 20 de lideri mondiali nu se misca destul de repede si nici nu prea stiu ce sa faca si... asteapta.

Discutiile astea ale lor poate ca sunt irelevante pentru salariul meu si al celorlalti, dar mi-e teama ca cei 20 de lideri o sa uite de niste lucruri extrem de importante. Poate ati auzit de bancul ong-istilor cu acei copii aruncati in rau a carui morala era ca trebuie oprita acea persoana care arunca pruncii si nu sa tot sara cate un ong-ist dupa fiecare copil aruncat in rau, sa il salveze. Acum mi-e teama ca, in timp cei 20 de lideri cauta "ucigasul de copii" si gandesc strategii care sa impiedice alti oameni sa arunce copiii in rau, tot ei o sa uite de "copiii" care sunt deja in rau sau chiar de raul poluat. Adica o sa lase pe ultimul plan saracia globala care se adanceste, mediul care se murdareste tot mai tare, resursele care se scurg si nevoia de a "inventa" constant a omenirii.

Pe de alta parte, imi place atitudinea pe care o adopta, exact contrara crizei anilor '20-'30. Cel putin tarile UE vor sa lupte impotriva protectionismului si sustin ca criza trebuie rezolvata prin planuri globale bazate pe incredere si cooperare. Acum, pot sa spuna una si sa faca alta, desi nu prea cred ca au incotro si musai sa faca ceea ce spun.

SUA, Franta si tarile din Asia de Est nu prea sunt de acord si vor protectionism national si si-au cam facut de cap, daca nu ele ca tara, atunci companiile lor. Insa chiar daca acestea adopta o politica de protectie a economiilor nationale, cati consumatori "globali" vor alege sa cumpere un produs doar pentru ca asa ar incuraja economia nationala ??? Stiu ca nu e vorba doar de consum, ci si de productie, de importuri si exporturi, dar nu cred ca se mai poate pune stavila globalizarii, atata vreme cat aceasta a devenit extrem de accesibila la nivel individual, iar intermediarii - cei care ar putea initia regulile jocului - au disparut sau sunt pe cale de disparitie. Ce o sa faca? Ne taie Internetul? Ne confisca telefoanele? Opresc televiziunile? Distrug avioanele? Inchid granitele? Sau le scumpesc pe toate?

Stay hungry, stay foolish

Many thanks to my dear friend who sent me this incredible speech.

Slumdog Millionaire - two versions

For the English version of this article click here.

M-a prostit filmul asta rau de tot, pana la ultima secventa. A castigat Globul de Aur, e o poveste interesanta, cu decor nemaivazut in alte filme, intr-o tara unde tocmai am visat ca am fost, cu actori "no name", dar care joaca bine, cu muzica si montaj interesante. O poveste a nimanui, jucata si pusa in scena frumos. Vorbesc despre Slumdog Millionaire.

Finalul insa si-a pus amprenta pe tot filmul. Aveam in fata aceeasi poveste a filmelor indiene "traditionale", cu un el si o ea, predestinati de mici sa fie impreuna, dar care sunt separati la nesfarsit de oamenii rai si de viata care vrea sa ii invete multe. Destinul insa invinge. El nu se lasa si devine erou national, fara sa isi dea seama. Ea se pierde si se readuna, sufera si fuge. Binele invinge, cei doi se intalnesc din nou, caci asa le este "scris". Intre timp, el castiga "Vrei sa fii miliardar" in varianta indiana, pentru ca asa e scris sa castige. Intrebarile si raspunsurile sunt legate profund sau artificial de viata lui.

Si totusi, mi-a placut. Exceptand dansul de final, cel de grup, care da filmul de gol. Il aveti mai jos, dar uitati-va si la film, ca e un film bun (altfel nu as fi scris de el aici, cred).

A Christmas Gift

U2's cover of Greg Lake's 'I Believe in Father Christmas'. It was launched to promote the new charitable online music magazine (RED)WIRE which supports the fight against global poverty.

Cu tata la vot

For the English version of this article click here.

Votul uninominal. Ce a inteles tata si ma gandesc ca poate si altii: "astia ma obliga sa aleg un singur om". Mi-a placut perspectiva si mi-am dat seama de doua lucruri, pe care poate le-as fi stiut dinainte, daca as fi avut un pic de vreme sa cuget asupra acestor alegeri:

1. nu ai de unde alege - lu' tata nu-i placea niciunul dintre canditatii din colegiul unde vota. Pe multi dintre ei nici nu ii stia din doua motive: campanii electorale proaste si o oarecare lipsa de interes din partea votantului (tata se uita doar la stiri si dezbateri, nu se da pe internet si nici nu citeste ziare). Tata ar fi vrut sa aiba o lista cu mai multi candidati din acelasi partid si acolo sa puna votul pe cel pe care il considera demn de votul lui. Adica dorea partidul, dar si un candidat bun. Prin urmare, cauza votului uninominal nu e pierduta, dar sa nu fim "obligati".

2. oamenii nu sunt pregatiti sa voteze persoane - tata il vrea pe Stolojan ca prim-ministru si sa ii fie bine in Cluj, deci vrea PDL-ul la putere. Trebuie sa mai treaca multi ani si candidatii sa fie oameni "vizibili", pentru ca ei sa fie mai importanti decat partidul, iar faptele/planurile lor mai importante decat asa-zisa doctrina.

Ce se intampla, doctore?

For the English version of this article click here.

Argentina, Australia, Brazilia, Canada, China, Franta, Germania, India, Indonezia, Italia, Japonia, Mexic, Rusia, Arabia Saudita, Africa de Sud, Coreea de Sud, Turcia, Marea Britanie, Statele Unite si Uniunea Europeana fac parte din G20 si detin 85% din economia lumii. Liderii acestora (inca nu stiu cum sa le numesc si o sa explic confuzia la final) s-au intalnit la Washington sa puna lumea la cale. Sincer, nu am fost acolo si nu pricep exact de ce s-au intalnit. Ori se tem sa spuna ca s-au intalnit sa vada cum iesim din criza financiara si din foamea care ne paste, ori nu asta e scopul intalnirii lor. Ori nu am citit eu articolele care trebuie.

De cateva zile citesc articole despre acest summit si imi dau seama ca "situatiunea" e mult prea complexa pentru mine si chiar si pentru cei care s-au intalnit. Tarile vest-europene au convocat intalnirea si vor standarde si mai multa strictete. SUA a acceptat intalnirea si vrea in continuare piata libera si crede in capitalism. China comunista are banii si economia ei e inca infloritoare. Brazilia si alte "emerging economies", care pot da bani, vor mai multa putere in FMI si World Bank si vin cu ideea "geniala" la care, daaaah, nu s-a gandit nimeni pana acum: in toiul globalizarii, avem nevoie de o miscare la fel de globala pentru a iesi din criza. Deci nu va mai jucati cu lopatica, fiecare separat, in nisipul lui si ganditi global pentru tot Pamantul asta. Ok. Inteles. Discutat.

Si cu noi cum ramane? Nici concluziile nu le-am inteles. Dupa o intalnire similara din '44 (la care au participat 44 de tari, nu 20 de puteri!!!) lucrurile au fost mult mai clare, iar rezultatele concrete: s-a infiintat UN, FMI, World Bank, planul Marshall, iar economiile au crescut ca niste feti-frumosi. Dupa intalnirea din aceste zile, cele 20 de puteri s-au hotarat sa readuca lumea pe valul cresterii economice (poftim??? atat???) si sa faca un nou "trade deal" in cateva saptamani (cand? cine? ce? de ce? cum?).

Daca dupa aceeasi intalnire din '44 lumea a inceput sa creada cu adevarat in acei lideri si in planurile lor, dupa summitul de acum, eu (voi?) nu cred nimic si in nimeni. Mai tare ma inspaimant. Piata financiara, dar si viata de zi cu zi, in mintea mea, se bazeaza pe incredere si mutualitate. Astea au cam disparut si sunt greu de refacut la orice nivel. Arunc cuvinte, idei, imi pare rau, dar nu am nici o solutie decat sa incerc sa ma "incred" in cei care ar putea gasi o solutie. Astept.

Si iata aici si confuzia mea de inceput: printre puteri apar mentionate separat de UE, asa cum poate ati observat si voi deja, Franta, Germania, Italia si Marea Britanie. Fac parte din UE tarile astea, nu? Sau au iesit si nu mi-au spus mie? Deci cand pe jos, cand in caruta? Cam ciudata atitudine cand vrei sau cel putin declari ca vrei sa creezi o Europa puternica si unita, ca de aia se cheama Uniune!

Azi a castigat! V-am zis eu ca va castiga ;) / He won. I told you so ;)

Asta e ce am scris in februarie cand l-am vazut pe Obama :) Un om care intra in scena pe U2 nu putea decat sa castige! Sunt bucuroasa pentru prietenii mei care l-au sustinut! / That's what I wrote when I saw Obama in February. ;) A man who get up on the stage on U2 background must win. I'm happy for my friends who supported him!

Azi, l-am vazut pe sot! / Today, I saw the husband!
Cu sotia inainte! / The wife rules

Burn your brain reading this!

For the English version of this article, click here.

"Ce ..... (bip) de film!". "Moroons!!!" Asta le-as fi raspuns celor din dreapta mea care probabil ca au venit la film pentru ca i-au vazut pe Clooney si pe Pitt pe afis sau ca voiau sa incerce noul cinema din mall. N-ati priceput nimic! Intorcandu-ma la film (Burn after reading) - e destept! Bine jucat! Incepe ca un film serios, ca sa le dea apa la moara celor amintiti in primele randuri, dar de indata ce il vezi pe Pitt jucandu-l pe Chad te prinzi ca e ironic, ca e haz de necaz.

Mor oameni, "agentia" se agita si nu pricepe nimic, dar ascunde cadavre, ca asta stie sa faca... pentru patru operatii estetice. Si nu e despre politica, rusii inca mai vor informatii, dar nu mai vaneaza orice si stau cuminti in cladirea lor imensa, ca americanii sunt capabili sa se impuste intre ei si singuri. Si da, e vorba de vicii. Agentul e dat afara din cauza bauturii, si nu a rusilor, iar celalalt ii ia doar sotia, nu si informatiile. Iar spionii sunt detectivi ce strang dovezi pentru divorturi sau isi aduna tot armamentul sa aresteze o blonda intr-o masina rosie. Si intre timp Putin vegheaza din poza de la Ambasada "Mickey Mouse".

Clooney si Swinton, inamici seriosi si dramatici in Michael Clayton, vor sa iti joace si ei o farsa si sa iti spuna ca si filmul asta e treaba serioasa... dar Swinton nu e decat o doctorita care isi insala sotul (cu Clooney) si ii fura banii lui Malkovich (sotul, bineinteles), iar Clooney - un aventurier dependent de sex si "exercise".

In rest, vreme buna in Washington. Nu se aud mai mult de doua impuscaturi, iar televiziunea vorbeste doar despre Oliver, motanul erou al copiilor. Intre timp, agentia trece la secret dosarul fara sa inteleaga ce e secret si ce nu trebuie sa mai faca, dar important este ca nu mai stie nimeni despre treaba asta: ultimul martor colaboreaza pentru a primi cele patru operatii estetice.

N-ati priceput nimic din ce am scris. Stiu! Mergeti la film, atunci!

www.busolapolitica.ro

www.busolapolitica.ro e un proiect al unor oameni care inca mai spera ca se pot limpezi lucrurile din viata politica romaneasca si ca alegatorii romani vor vota programe politice si nu pe cei care latra mai bine sau mai frumos. Intri, raspunzi la intrebari si, la final, vezi ce partid reprezinta cel mai bine ideile tale legate de economie, politici sociale, politica externa, minoritati si altele.

Sa zicem ca, prin absurd, toti romanii cu drept de vot intra pe acest site si apoi la alegeri vor vota conform programelor politice pe care ei le sustin (am zis prin absurd! nu am zis ca e posibil!). Dar oare alesii invingatori vor conduce Romania conform programelor politice? Pe ei cum ii educam???

www.busolapolitica.ro is a project developed by some people who still believe that the Romanian political life might become clearer and that the Romanian voters will be able to vote political programs and not men who speak well or have beautiful smiles. Go on the website, take the quiz, and, in the end, you will find out which party represents better your ideas related to economics, social policies, foreign affairs, minorities, etc.

Let's say that all the Romanian voters will go on this website and then, at the election, they will be able to vote and will be aware of the political programs they support (it's just a theory, I don't say that's possible!). But will the winners put in practice their political programs? Will they be able to run this country in a rational way, according to their political strategies? If we are able to educate all the voters, how can we educate the politicians?