2007/11/08

Catusele

De cand am ajuns aici ma tot minunez cat pot sa fie de deschisi americanii astia, cat pot sa fie de relaxati si cat de usor isi pot expune si cele mai intime lucruri in public. Daca asta va suna de bine, sa stiti ca mie imi suna de rau. Adica toata fraza introductiva se refera la dezordinea din viata si casele lor. Nu le pasa (deci sunt relaxati) ca toata casa le e cu curu'-n sus, ei se duc la inot, la cules de mere (trebuie sa va povestesc odata si de livada minunata cu pui si magari), la film... dar se plang intruna cat sunt de obositi dupa orele de munca si ca nu au niciodata timp sa isi faca ordine, daca nu in viata, macar in casa.

Eu stau cu o tipa americanca, desi tatal ei se trage dintr-un polonez si o italianca, iar mama e americanca pentru ca si-a pierdut intre timp radacinile si nu mai stie de ce natie au fost primii din familia ei care au calcat pe teritoriul Americii de Nord. Tipa are o fetita - o mica negresa de cinci ani, extrem de copilaroasa, isteata, foto model, razgaiata si dezordonata. Si mai avem si o pisica, iar in aceasta saptamana sunt in vizita prietenii pisicii - doua mate si un caine. E nebunie si parca as fi in Seinfeld.

Nu sunt de vina animalele, asa ca nu ma parati celor care se ocupa de protectia lor. Inca inainte de aceasta vizita care se datoreaza unei companii de petrol (asta e alta poveste de Seinfeld), era dezordine: jucariile fetitei sunt peste tot la ea in camera, ca nu mai poate locui acolo si doarme tot timpul la maica-sa in pat; la maica-sa in camera doar pe pat nu sunt haine, in rest le poti gasi peste tot; in baie se aduna saptamanal un morman de haine nespalate, aruncate in graba intrarii sub dus; baloanele de la petrecerea fetitei de acum 3 saptamani inca zboara prin casa; in bucatarie creioanele, acuarelele, hartiile, hainele, jucariile fetitei sunt peste tot (avem si o rochita langa biroul din micul living room, care sta pe podea de mai bine de o saptamana); living-roomul e ocupat de alte jucarii, alte haine, alte hartii aruncate pe jos, iar pe canapele acum sade un caine printre paturi si alte haine. Nu exagerez. Cand am vreme fac curat, dar am impresia ca nu e bine, pentru ca le intru cumva in intimitate, incercand sa le fac ordine in lucruri si in casa, asa ca mai nou incerc sa ma limitez la spalat vase si mentinut bucataria curata (gatesc acolo!).

Luni m-am intors acasa... aceeasi mizerie peste tot. De la o vreme nici nu o mai bagi in seama si nu iti mai pasa pe ce calci, dar astea erau rosii, deci mi-au sarit in ochi. De trei zile, langa masa din bucatarie, pe jos, pe mocheta albastra, zac niste catuse rosii sub forma de inima care in loc de lant au un fel de dantela tot rosie. Acum nu e nevoie sa vi le mai descriu, ca va puteti imagina si voi ce sunt si la ce se folosesc. Si nimeni nu le revendica, nimeni nu le baga in seama, nimeni nu se intreaba ce e cu ele acolo si nimeni nu se sinchiseste sa le puna la loc. O fi tipa sau mama tipei? Sigur nu pot sa fie jucariile fetitei. Credeti ca ar trebui sa intreb "what's that?", doar ca sa vedem cum reactioneaza? :))

P.S. Desi nu ma consider ordonata, aici am impresia ca sunt un mic Monk, in comparatie cu cei din jurul meu. Camera mea e impecabila!:D

2 comments:

Anonymous said...

unu ca mine n-ar rezista in casa aia nici 2 zile, cred ca aş lua-o razna sa văd atâta dezordine

Beudean said...

PS: azi s-a facut curat. au disparut catusele, dar nu si animalele si nici hainele din baie. :D