For the English version of this post click here.
Se numea Paris. Filmul. Era cam imprastiat, asa peste tot, in viata fiecaruia, ajungand pana in Camerun. Tot filmul, dar si Parisul. Nu imi placea asa de mult, ca sa il pot lauda sau recomanda. Aici vorbesc doar de film, ca Parisul imi placea si inca imi place. Si mi-am adus aminte de cum era. Era simplu, usor, zburam si ma lasam furata de viata. Nu, nu Parisul era usor, ci asa era, asa ma simteam atunci cand am ajuns acolo.
Filmul nu e foarte complicat si spune doar bucati de poveste. Nu sunt multe de inteles, ci doar de simtit asa, pe loc, si te orientezi. E simplu: nu ne nastem / murim cand vrem, ci doar atunci cand se intampla. Nu e nimic complicat in asta, viata trebuie traita in portii mici, in versiuni din ce in ce mai bune si din ce in ce mai simple si mai umane. Nu iubesti cand vrei, asa la comanda, ci doar atunci cand, pur si simplu, se intampla. Prea multe ganduri strica viata si cheama moartea pe nume, si atunci e mai bine sa stai cu nasul in geam si sa te uiti la trecatori, asa de sus in jos, de pe un balcon de unde vezi... tot Parisul.
No comments:
Post a Comment