2007/12/21

Siguranta turnului Babel

Putine sunt filmele care reusesc/au reusit sa ma impresioneze. Babel e unul dintre ele. De ce? Pentru idee si pentru ca sincer nu stiu daca am prins ideea. Tocmai l-am vazut. Simte-te sigur acolo unde nu te crezi in siguranta si teme-te de lucrurile, locurile si oamenii care iti inspira incredere. Si asta e doar o parte din idee sau doar una din idei.

Copiii americani au fost in siguranta in "paradisul" din Mexic, dar au fost aproape de moarte pe taramul Statelor Unite. Mama lor, impuscata de un copil (nonterorist, dar rebel), stresata de gheata si de bolile din Maroc, e salvata de un veterinar arab ce o opereaza cu un ac nesterilizat. Si asta in timp ce "fratii" sai occidentali, care vorbesc limbi sofisticate si injura monoton, o parasesc pentru ca nu pot supravietui fara aer conditionat. Adolescenta surda din Tokyo este mai vulnerabila si trebuie sa se teama mai tare de ea insasi decat de prietenii ei drogati si de marele oras in care traieste. Guvernanta mexicana care s-a simtit 16 ani in siguranta in State si care si-a construit o noua viata crezand in visul, democratia si dreptatea americana e expulzata si se intoarce in mahalaua sa.

Pare clar. Dolarii nu pot cumpara umanitatea arabului, dar viata acestuia depinde de politica, de aceeasi politica de care depinde si viata celui pe care l-a impuscat si incearca sa-l salveze. Inocenta nu e atat de alba si nici destul de tanara.

Si totusi e confuz si uneori fara sens si poate chiar ilegal. Inca nu inteleg unele scene gratuite din film. De ce trebuie sa pui un copil arab/actor arab sa se masturbeze? De ce trebuie sa insinuezi incestul? Si de ce o faci doar cu o lume care crezi ca nu te va da in judecata? Doar sa se vanda filmul mai bine? Sau chiar ai un motiv care nu a reusit sa treaca de MINE? Sau ai vrut sa imi arati mie, spectatorului, ca problemele adolescentei sunt aceleasi in orice parte a lumii - fie ea desertul marocan, fie ea luminatul Tokyo? Stiam asta. De asta cred ca unele scene sunt gratuite si ca pe alocuri nu crezi in inteligenta mea ca spectator.

Totusi m-a impresionat siguranta turnului Babel, a lumii in care nu te cunoaste nimeni, a lumii in care esti mai de pret pentru ca esti diferit fata de ceilalti. Diversitatea (surzenia, cetatenia americana) te protejeaza in Mexic, Maroc sau Tokyo. In schimb, atunci cand esti la fel ca ceilalti esti in pericol... in State, in Maroc, in Mexic. Si daca credeti ca am fost confuza, vedeti filmul si apoi intoarceti-va la ce am scris.

2007/12/15

Self-esteem

The schools now: It is all about self-esteem in the schools now.
Build the kids' self-esteem, make them feel good about themselves.
If everybody grows up with high self-esteem, who is going to dance in our strip clubs?
What's going to happen to our porno industry?
These women don't just grown on trees.
(Lazyboy)

Acum un an si ceva cand Adi s-a intors din State si mi-a dat sa ascult piesa de la Lazyboy, m-au socat aceste versuri, mai ales ca lucrez in industria "cum sa crestem increderea copiilor in propriile forte". Am ajuns insa sa inteleg ironia poetului. Stooooop! Asta imi vine sa strig cand aud "you are amazing!", "you are so talented", "you are so great", "you are such a good girl". Nu, nu erau pentru mine, ci pentru o fetita de 5 ani care inca nu stie nici sa se incalte (nu sa isi lege sireturile, sa se incalte!!!). Hai sa fim optimisti, dar realisti! O fi asta tara tuturor posibilitatilor, dar nu toti o sa ajunga mari vedete, manechine etc. Deja imi inchipui acest copil la minunata varsta de 25 de ani: "Doamne, ce talentata eram, ce cuminte, cate stelute aurii am primit cand eram mica, si uite unde am ajuns!". Nu stiu unde va ajunge, dar eu prevad depresii create de lipsa de realism a parintilor si prea mult "self-esteem".

Si nu exagerez. Si adultii au probleme. Nu-s sanatosi daca nu se felicita si se "complimenteaza" zi de zi. Eu una deja m-am saturat. Recunosc ca ma fac sa ma simt foarte bine toate apelativele (Miss Smart, Miss President... si mai nou Miss Romania), dar deja imi fac greata. Aloooooo, chiar nu am probleme cu increderea in mine sau cel putin asa credeam, dar de cand aud in fiecare zi cel putin 5 complimente incep sa ma intreb daca nu cumva duc lipsa de asa ceva, iar oamenii astia vor sa ma ajute (poate stiu ei ceva ce nu stiu eu). Glumesc, nu ma intreb nimic, dar ma prostesc. Si cand ma prostesc le spun ca am doar 4 ani, ca vin dintr-o tara in care nu e nimic, ca trebuie sa merg pe jos pana in Ungaria, ca sa trimit un email, ca sunt egoista, ca sunt naspa si ca pot fi chiar mai naspa decat par, ca mint nonstop, ca am un sot pe care il cheama Dracula si care lucreaza pentru KGB... da, chiar in halul asta ma exaspereaza oamenii care din 10 in 10 minute trebuie sa spuna ceva frumos despre mine si despre felul meu de a fi! Si cand ma plictisesc, dau ignore si spun intr-un stil teleghidat: Thank you!

P.S. Azi am intrebat un coleg de ce imi face una intruna complimente. Si mi-a zis ca trebuie sa recunosc ca atunci cand vreau sa ma vad pe mine trebuie sa ma uit in oglinda. Si ca asa am nevoie de alti oameni sa imi spuna ce minunata sunt! Aloooo, oi avea nevoie de oglinda, dar fara ochii si ochelari MEI de pe nasul MEU nu foloseste la nimic oglinda!!! Stop joc!

2007/12/07

Schimbati mobila, aduceti pizza si comandati carti de pe amazon.com

De cand am ajuns aici, la University of Delaware, ma tot intreb de ce consider scoala de aici mai buna decat scoala de acasa? Ce o face mai buna? Nu va faceti griji, inca dorm bine noaptea. :)

Concluzia mea la sfarsitul semestrului: spatiul, resursele si studentii. Atat? Da, atat. Tin sa precizez ca profesorii lor nu sunt mai destepti si nici mai pregatiti decat ai nostri.

Spatiul

Clasele lor si spatiul universitar e gandit perfect pentru studiu. Pe langa toata verdeata, care m-a deranjat la inceput, si campusul care mi-a parut un centru de relaxare, e ceva mai mult. Intri intr-o clasa: sala de marime mijlocie (tineti minte clasele din liceu sau scoala generala?); peste tot e mocheta (o face primitoare si relaxanta); toate mesele si scaunele sunt la acelasi nivel si daca nu ar fi tabla nu ti-ai putea da seama unde o sa stea profesorul; mesele sunt asezate intr-un relativ cerc - spatiu pentru discutie; scaunele sunt extrem de relaxante; si bineinteles ca ai toata tehnologia de rigoare de la creta la ecran de proiectie.

Comparati sala asta cu o sala de curs din Romania in care ca vrei, ca nu vrei trebuie sa iti ignori colegii, sa le intorci spatele, ca doar trebuie sa sezi si sa te uiti spre catedra de pe podium. Va spune ceva? Cel mai important om in clasa este profesorul pe care noi trebuie sa il ascultam si sa stam cuminti si sa nu indraznim sa comentam sau sa discutam subiectul cu colegii nostri. Exagerez, dar doar ca sa ma fac inteleasa. Sistemul nostru spatial, poate inconstient sau din dorinta de a economisi spatiu, nu incurajeaza discutiile si transmite un mesaj foarte clar studentilor: sunteti aici ca sa ascultati. Oricat s-ar ruga profesorii (si sunt norocoasa ca am avut parte de ei) de studenti sa intervina, sa spuna ceva... nu e de ajuns, pentru ca e o mare contradictie intre mesajul transmis "live" si cel transmis prin mediul in care se desfasoara cursurile.

Resursele

Credeti ca mai e nevoie sa va spun ca inca ma simt pierduta in biblioteca de aici, ca mi se pare ca nu pot cuprinde nici macar cu mintea toate bazele de date electronice? Si ca de multe ori mi se pare ca sunt intr-un labirint in care ai milioane de coridoare pe care poti sa o iei si totusi stii ca e imposibil sa gasesti iesirea?

Mai zic doar atat: azi m-am dus la biblioteca sa iau doua carti, m-am intors cu 5 si m-am oprit din cules, pentru ca nu le mai puteam cara in cele doua maini. Dar maine merg din nou, sa imi fac provizii pentru saptamanile de vacanta.

Studentii

Imi pare rau, dar studentii lor sunt mai buni decat studentii nostri. De ce? Pentru ca au resurse si pentru ca sunt mult mai seriosi (sau cel putin par). Nu se pune problema absentei de la curs, decat daca chiar ai o urgenta sau s-a intamplat ceva supergrav. Nu se pune problema sa nu respecti deadlineurile si nu se pune problema sa nu citesti sau sa iti faci "temele". Si nicidecum nu poti sa zici ca azi ma duc la curs si o sa stau cuminte in banca mea si nu zic nimic, ca nu am chef. Nu, in fiecare clasa trebuie sa faci urmatoarele si le faci: PARTICIPI, ITI EXPRIMI IDEILE, INTREBI, PROVOCI, COMENTEZI, LUCREZI. Pe mine, ca student roman, m-au epuizat lucrurile astea, alaturi de sutele de pagini citite in clasa, in biblioteca, la centru, in autobus, acasa, la masa, in pat, pe podea, pe canapea etc. Si cum naiba sa nu citesti cand te duci la biblioteca si vezi un afis mare pe scari cu Orlando Bloom imbracat intr-un pulover sexi, cu o privire sexy, dar totusi cu o carte in mana si iti spune: READ?!

Totusi, chiar si pe acesti colegi superseriosi i-am prins ca nu citesc intotdeauna, dar asta tine de gradul de lene care exista in fiecare din noi si de faptul ca dupa atata citit simti nevoia sa iei o pauza mentala macar o data pe semestru si sa recuperezi cititul mai tarziu. Dar aceeasi studenti stiu sa se distreze cu masura, muncesc (toti au cel putin un research assistanship), organizeaza discutii, colocvii, prezentari, participa la conferinte.

Daca am rezolva spatiul si resursele, ne-ar mai ramane doar de motivat studentii. Poate ca ar fi bine sa incepem cu pizza si suc. Aici fiecare intalnire, discutie e si un bun pretext de mancat, dar o data ce ai adus oamenii acolo si vorbesti despre lucruri interesante si starnesti discutii la fel de interesante, ii ai si data viitoare.

P.S. Si nu am mai zis nimic de competie, colaborare, incurajari, feedback, ca de astea cred ca stiati deja.