Asa cum monumentul George Washington nu seamana cu presedintele cu acelasi nume, asa nici orasul capitala nu seamana cu ce mi-am imaginat eu, iar Casa Alba nu se impune cum se impun Statele Unite peste tot in lume.
Nu sunt dezamagita, ci uimita. Orasul e foarte decent, cladirile sunt rational-impunatoare, gri, albe si verzi, strazile nici mari, nici mici. O capitala foarte linistita, dar cu vant puternic. Asa am gasit Washingtonul acum doua saptamani.
Am vazut o gramada de monumente ridicate in memoria unora si a altora si am inteles cat sunt de disperati americanii sa isi creeze o istorie, sa umple mii de ani pe care noi toti ceilalti ii avem inaintea lor. Am calcat pe visul infipt in piatra a lui Martin Luther King. Am urcat in decentul Washington Monument si nu a fost ca pe Notre Dame: priveliste frumoasa, dar geamuri mici inghesuite intr-un monument pe care il vizitezi din lift. Am vazut elicopterul presedintelui, cu presedintele in el, aterizand la Casa Alba. Cica am fost o norocoasa, dar m-am extaziat din politete si am facut 3 poze. Am zarit cumva, printre "aparatori" si gardul negru, Casa Alba si nu mi s-a parut prea mare si nici prea alba. Si, dintr-o lume prea normala pentru insemnatatea locului, la 20 de metri de palatul presedintelui american, se aflau gherete ca cele din piata Marasti, care vindeau tricouri cu FBI, I love Washington si Barack Obama (probabil viitorul locatar al Casei) si covrigi calzi pentru lobbyistii flamanzi.
In aceeasi decenta si nimic superfantastic, am vazut schelete de dinozaur, diamantul Hope si... Van Gogh si Toulouse Lautrec. Nu vreau sa fac pe intelectuala sofisticata, dar autoportretul lui Van Gogh si alte cateva bucati impresioniste si expresioniste, alaturi de trei piese Brancusi sunt lucrurile in fata carora am inceput sa tremur in Washington. Poate sunt prea europeana si nu apreciez elicopterul nou-nout a lui Bush si imi plac lucrurile prafuite, dar chiar cred, acum, in acest moment (ma repet, ca sa subliniez ca poate maine o sa gandesc altfel), ca Washington e tare si mare pentru colectia impresionanta de "informatie" adunata in muzeele sale. Aaaaaa... si mi-au mai placut avioanele si chiar as vrea sa inteleg in detaliu cum e posibil sa zboare.
Si mi-ar mai placea sa vad in Washington, dar nu stiu daca o sa am ocazia, multimea de politicieni si lobbyisti si inalti functionari de stat inchisi in cladirile alea gri si albe. Cred ca asta ar fi palpitant. In rest, multa decenta, liniste, copaci, iarba verde, statui uriase si memoriale, copii de temple grecesti.
P.S. La Casa Alba, as tremura doar daca as fi presedintele SUA. Si pentru ca am gandit asa, m-am ales cu o gripa americana care ma macina de doua saptamani. :)) Am trait sa o traiesc si pe asta.
P.S. bis Imi dau seama ca nu v-am spus cum imi imaginam eu capitala americana. Nu conteaza, dar oricum nu seamana cu ce v-am descris mai sus. Asa cum nu conteaza cum arata George Washington, ca pana la urma tot o coloana patrata au trantit.
4 comments:
Auzi, la tine tremuratul e de bine? Că la noi ceştialalţi de obicei e de rău.
depinde de tremurat :D daca tremur de frig sigur nu e de bine, daca tremur de fericire e de bine. Tremuratul e doar extensia trairii... pe care trebuia sa o ghicesti in contextul prezentat. :))) Si acum incep sa aberez.
Salut Paula; Adi e de vina ca iti citesc blogul :) Te felicit.
Nu stiu cum iti imaginai DC-ul. Banuiesc ca ti-l inchipuiai cu zgarie nori in centrul de afaceri, ca orice oras american, si cu o Casa Alba impunatoare undeva, pe o pajiste verde. Pentru absenta primei imagini am o explicatie: exista o lege care interzice construirea de cladiri mai inalte decat cupola Congresului, pentru ca acea cupola sa se vada din departare si sa fie un semn distinctiv, un landmark al orasului. (Exista reguli asemanatoare si in alte capitale de state americane - in Madison, Wisconsin, de exemplu).
Legat de DC, iti recomand cu caldura sa il vizitezi in timpul festivalului ciresilor infloriti. Sunt FOARTE MULTI :) ciresi in zona monumentelor si a lacului Tidal. Ofera o imagine care merita sa faca parte din amintiri. Anul acesta festivalul e intre 29 martie-13aprilie: http://www.nationalcherryblossomfestival.org/cms/index.php?id=390
Iti doresc numai bine si esti oricand binevenita in Rhode Island ;)
Salut, Adina. Multumesc de felicitari. Da, cam asa ceva imi imaginam DC-ul. Si poate un pic mai dinamic si mai "lustruit" decat l-am gasit. Multumesc si de sugestie. O sa incerc sa vad ciresii si infloriti. Iar cu vizita in Rhode Island, nu pot promite nimic, pentru ca scoala si munca ma tine legata in Delaware mai mult decat am crezut. Merci inca o data si sa nu uit sa ii multumesc si lui Adi pentru ca mi-a dat ocazia sa te cunosc :)).
Post a Comment