Am inteles in sfarsit de ce ma obosesc calatoriile din ultimul timp. N-au fost multe, dar suficiente sa imi dau seama ca imi place sa plec si sa nu ma intorc mai devreme de cateva luni. Dar in ultimul an, n-am facut decat sa ma intorc spre acelasi si acelasi loc - orasul in care mi-am cumparat cele mai multe genti. Si asta ma oboseste. Nu, nu sa imi cumpar genti, ci sa dau apa la moara locului din care cred ca vreau sa plec.Tot in ultimul timp imi spun ca, de fapt, nu imi doresc altceva de la viata decat sa calatoresc nonstop, fara opriri de lunga durata, sa cumpar vederi, sa scriu vederi si jurnale de calatorie si, eventual, sa pictez. Ce o sa fac cu ce am agonisit pana acum? O sa port discutii interesante cu oamenii interesanti pe care sper sa ii intalnesc pe parcurs.
De ce nu ma uit si eu pe geam cand sunt in tren si ma pune ala mic si negru sa ma sprijin intr-un cot si sa ma uit asa, in fata, printre scaune? Atunci imi vin toate gandurile astea si nu ma pot concentra nici pe romanul care imi sta pe genunchi, nici pe muzica din casti si nici integrame nu pot sa fac. Pentru ca pe "culoarul" asta in V mai vezi o mana, jumatate de zambet, margine de sacou, colt de rucsac, gesturi fara sens. Si imi dau seama ca asta e tot ce vezi si in viata din ceilalti oameni. Niciodata nu ii poti vedea pe de-a-ntregul si atunci cand se apropie de scaunul tau pot sa iti ofere prea multe surprize.
Mai bine m-as uita pe geam si v-as spune despre ce a mai ramas din Romania. Am fi cu totii mai castigati dintr-o analiza a garilor, a campurilor de porumb si a ruinelor de la Copsa Mica.
No comments:
Post a Comment