2009/04/26

O afacere profitabila ce trebuie oprita de consumatori

Afacerile cele mai necurate si cele mai profitabile nu sunt nici cele cu arme si nici cele cu droguri. Fiinta umana traficata pare sa devina afacerea viitorului pentru organizatiile criminale. Cateva grame de cocaina se vand si se consuma o singura data, femeia sau copilul traficat se vinde de cateva ori pe zi si poate la nesfarsit sau pana la sfarsitul vietii lor – mor in chinuri sau reusesc sa se sinucida.

27 milioane de oameni sunt traficati pentru munca fortata sau pentru sex in fiecare an. 80% dintre victime sunt femei, mai bine de jumatate dintre cei traficati sunt copii. De obicei, victimelor li se promite un “dus” de bunastare, fericire, vise ce pot deveni realitate. Sunt prostite, luate de pe strada sau vandute de cei in care aveau cea mai mare incredere – parinti sau rude sau prieteni apropiati. Se simt vinovate ca au crezut in cineva sau ca au visat. Cu cutitul la gat in fiecare zi, vandute de 10-20 de ori pe zi, brutalizate de stapani si clienti, nu se mai simt oameni. Se supun, pentru ca cei care le controleaza ii controleaza si pe cei dragi lor sau pentru ca spera ca suferinta lor nu poate dura la nesfarsit si vor doar sa supravietuiasca.

Mor. Si daca nu mor, cum va fi viata lor dupa aceea? Atunci cand se arunca de la etajul unui hotel de cartier prost faimat si sunt gasite moarte pe strada fara acte si imbracate provocator – asa cum le-au obligat “stapanii” – sunt tratate ca prostituate, cadavre pe care nu le revendica nimeni. Atunci cand reusesc sa fie salvate, nu primesc mai multa consideratie, iar compasiunea nu le ajuta. Ce ai putea sa le spui? Ce ai putea schimba in acel moment? Nimic.

Cand nu ne place un produs, nu-l mai cumparam.  Ar fi capabili consumatorii de fiinte traficate sa renunte sa le cumpere si/sau consume? Daca am reusi sa privim acest subiect ca un subiect de economie internationala, ca o piata cu cerere si oferta, asa cum o fac organizatiile criminale, ne-am concentra nu doar pe “stapani”, pe cei care vand, cat si pe cei care cumpara – clientii. Ei trebuie opriti.

2 comments:

Anonymous said...

Cutremurător!

Îmi amintesc că am participat la un seminar despre prevenirea traficului de fiinţe umane, susţinut de OIM. Eram în liceu şi alternativ am jucat rolul fiecărei persoane implicate (traficant, traficat, intermediar, cumpărător, poliţist). Cel mai uşor intram în pielea cumpărătorului.

Mă semnez, cum nu mai am blog:)
Silvia

Beudean said...

Silvia, tu stii vreo organizatie in Romania care se ocupa de prevenirea sau stoparea traficului de persoane?