Cand minti cel mai bine? Atunci cand spui adevarul.

For the English version of this article, click here.

Nu sunt psiholog si nici nu am cautat vreodata sa inteleg cum inregistram lucruri in memorie si pe baza caror criterii inmagazinam amintirile. Dar am e explicatie, de fapt un rationament emotional.

Nu cred ca memoria noastra e selectiva, in sensul ca tinem minte doar lucrurile de care avem nevoie mai tarziu. Nu cred in asa ceva. Tinem minte doar adevarul si uitam miile de minciuni pe care le spunem, in care traim sau pe care le credem la un moment dat.

Stiti voi pe cineva care poate sa isi controleze memoria precum hardul unui calculator si sa stearga sau sa pastreze doar ceea ce vrea? Am o noua teorie nascuta in miez de noapte si intr-un moment in care mi-e sila de anumite lucruri, de oameni si prietenii. Iar nu pot dormi.

Eu cred ca inregistram si suntem capabili sa redam doar acele lucruri care spun adevarul despre noi, despre cine suntem noi. Si daca analizezi amintirile oamenilor iti dai seama cine sunt ei si cine si ce e cu adevarat important pentru ei.

Tinem minte momente pe care le-am trait intens si uitam penibilitatile si momentele in care am pretins ca suntem altcineva. Sau le tinem minte si pe acelea daca ceva ne-a marcat in acele momente, precum diferenta grotesca dintre ceea ce vroiam sa fim si ceea ce eram cu adevarat.

Eu imi aduc aminte conversatii intregi cu persoane la care tin foarte mult, dar nu tin minte nici ce mi-a spus cineva acum 5 minute, daca nu ma intereseaza. Si nici macar nu mai pun intrebari atunci cand nu ma intereseaza ceva. Adica opresc ciclul ce faci?-bine, tu?-bine la ce faci?-bine sau vrei un mar?-nu, multumesc, ca ma doare stomacul la vrei un mar?-nu. Si daca spun nu, nu mai insista. Accepta faptul ca mi-esti indiferent/indiferenta si nu mai astepta politeturi, ca nu le fac decat in mod exceptional.

Cel mai demoralizant e cand constati, intr-o relatie cu o valoare mai mare de zero, ca tu tii minte totul si celalalt nimic. Dar nimic. Nu din ce ai spus tu, ci din ce a spus el/ea. Oamenii care uita tot sunt oamenii goi pe dinauntru, care niciodata nu sunt ei, mai mult, care habar nu au cine sunt si traiesc constant intr-un fals prezent. De astia, mi-e sila.