Singurul lucru pe care l-am cumparat e o cutie de plastic pe care o folosesc ca noptiera. Am refuzat sa investesc intr-un spatiu din care parca plecam/am plecat tot a doua zi. Ieri am primit cadou o vaza.
Am luat-o la mine in camera si n-am stiut unde sa o asez. Abia atunci am realizat cat de goala este incaperea si cat de gata de plecare sunt in fiecare moment. In loc sa ma gandesc ce flori sa cumpar pentru vaza, primul gand care mi-a venit in minte a fost: "cum duc eu vaza asta acasa fara sa o sparg?". Azi, am mers si am cumparat flori.
Ieri dimineata: lucram in bucatarie, pentru FRCCF, vorbind romaneste cu Doru si Adi si ascultand Europa FM. Nici nu mi-am dat seama cand am aterizat cu totul in Romania. Am uitat, fara sa fiu constienta ca uit, unde sunt. Mecanic am urcat in camera mea, ca imi trebuia adaptorul pentru laptop. Aici mergea radioul. Si nu era Europa FM. Vocea unui DJ american m-a lovit brusc si m-a adus inapoi in Newark.
Suna ciudat si parca as scrie SF, dar nu stiu cum altfel sa traduc "iluziile emotionale" (multumesc Adi pentru expresie). Si nu se termina aici asa cum am crezut. Imaginatia abia isi facuse incalzirea. M-am intors in bucatarie unde rasunau stirile despre summitul de la Bucuresti. Pe ecran vedeam ferestrele obisnuite de messenger si word, iar in reflexie, acoperisurile caselor din spatele curtii noastre. Pentru o secunda am vazut foarte clar acoperisurile cladirilor care inconjoara statuia lui Matei Corvin din Cluj.
1 comment:
dor de casă, dor de noi, sătulă de americani? :)
Post a Comment