Din nou U2. Am văzut şi concertul din Chicago, 2005. Băiatul care a urcat pe scenă nu a ştiut ce să îi spună lui Bono, dar a ştiut cum să îl privească, iar Bono a devenit fanul lui. A stat cuminte lângă el. Nu s-a aruncat asupra lui, nu s-a isterizat, i-a impus respect. Bono a stat cuminte şi el. Şi s-au uitat unul la altul. Şi Bono s-a uitat la lume şi copilul la Bono. The boy is the winner. Sigur va avea ce să îşi amintească atunci când va creşte mare.
2 comments:
musai să vad şi eu concertele alea
da, merita. mai ales cel din Chicago cu discursul lui Bono legat de campania "ONE-make poverty history".
Post a Comment