Există şi un Patrică?

M-am uitat la fotbal. Nu e un lucru nou despre mine, dar nici nu fac prea des acest lucru. Şi a zis Adi să scriu pe blog despre fotbal. Şi am zis ca nu-s mecanic, nu mă bag, dar îmi place prea mult să comentez pe acest subiect, aşa că scriu.

Mai întâi un pic din istoria mea de microbistă: am fost rapidistă (mi-a plăcut Lucescu. Răzvan Lucescu) şi acum sunt dinamovistă (m-a enervat rău de tot un stelist şi m-am hotărât să fiu câine până la moarte). Mă uit la meciuri numai când am chef, dar îmi place să ştiu scoruri, frânturi de declaraţii şi cine joacă bine şi cine nu. Mi se trage din vremea în care eram ştiristă şi scriam şi ştiri sportive.

Prima cronică: Dinamo a jucat prost cu Lazio sau, mai bine zis, în comparaţie cu Lazio. Italienii se mişcau bine, nu se agitau, construiau faze de fotbal, îşi făceau schemele învăţate. Ai noştri, cum prindeau mingea, cum lipa-lipa spre poartă... dar nu ajungeau prea departe cu stresul, agitaţia şi bâlbâiala din picioare. Lobonţ a fost omuleţul meu preferat în acest meci. Nu m-am enervat.

A doua cronică: la meciul Stelei, eram deja nervoasă pe declaraţiile misogine ale lui Becali. Şi ce dacă Dică şi-a luat impresar femeie? În fine, am vrut să fie egal... adică nu se putea ca Steaua să obţină mai mult decât Dinamo. Şi a fost. Şi mi-a plăcut golul lui Dică. Mi-a plăcut traiectoria mingii - ca un porumbel care ştie exact unde să ajungă cu mesajul.

Final. Deja sunt prea multe meciuri pentru o săptămână, aşa că meciul CFR - echipa aia cipriotă m-a lăsat rece. Mi-a plăcut doar să descopăr un Trică (un alt fel de Dică) si m-am gândit că poate există şi un Patrică. La coada pentru bilete la meciul CFR-Steaua nu am stat. Erau prea mulţi bărbaţi la rând. Peste 100.

P.S. Dacă se umple stadionul la acest meci si dacă ştim şi numărul celor care au fost la meciul CFR-ului de joi seara, am putea calcula numărul steliştilor din Cluj.

Pentru cei care îmi spun Păulici...

... vreau să îi asigur că nu sunt singurii. Concluzia mea de trei zile încoace: inspir diminutivele în limbajul celorlalţi (sau al majorităţii necunoscuţilor întâlniţi). La radiografie dentară: "Bună ziua. Aşezaţi-vă pe scăunel [era mare scaunul - nota mea]. Vă pun aparatul pe năsuc. Puneţi degeţelul de la mânuţa cealaltă pe filmuleţ şi deschideţi mare guriţa". Îmi spun că e o întâmplare. Ajung la dentistul real, cea dinainte era doar un fotograf de dinţi. "Bună ziua. Aţi adus şi filmuleţul? (...) Deschideţi guriţa". Prea mult - mi-am spus. Dacă eram bărbat mi-ar fi vorbit tot aşa cu "mânuţa", "guriţa", "filmuleţul", "degeţelul", "năsucul"? Sau dacă nu eram Păulici, mi-ar fi explicat altfel toate procedeele dentare? Răsfăţaţi-mă că nu mă plâng, dar să nu exageraţi. Dacă vă uitaţi în ochii mei şi mă vedeţi serioasă, spuneţi-mi Paula.